Pierderea mirosului este asociată frecvent cu răcelile și virozele, mai ales atunci când nasul este înfundat. În multe asemenea situații, problema este temporară, iar mirosul începe să revină pe măsură ce inflamația și congestia nazală dispar.
Există însă și cazuri în care modificarea simțului olfactiv persistă sau apare fără o explicație evidentă. Infecțiile virale, rinita, sinuzita și polipii nazali sunt printre cauzele frecvente, dar mirosul poate fi afectat și după traumatisme craniene, expunerea la anumite substanțe iritante, administrarea unor medicamente sau, mai rar, în contextul unor afecțiuni neurologice.
Nasul înfundat este una dintre cele mai comune explicații
Pentru a percepe un miros, moleculele din aer trebuie să ajungă în zona olfactivă din partea superioară a cavității nazale. Atunci când mucoasa este inflamată sau căile nazale sunt obstrucționate, acest proces poate fi afectat.
De aceea, o răceală, o viroză, rinita alergică sau sinuzita pot diminua temporar capacitatea de a simți mirosurile. Dacă problema apare odată cu nasul înfundat și începe să se amelioreze pe măsură ce celelalte simptome dispar, cauza este adesea una temporară.
Situația merită însă mai multă atenție atunci când mirosul dispare fără congestie nazală sau nu începe să revină după vindecarea infecției.
Când ar trebui să mergi la medic
Potrivit medicului generalist Cătălina Moinescu, citat de CSID, este indicată o evaluare atunci când mirosul nu începe să revină în câteva săptămâni, pierderea este completă, apare doar pe o nară sau se agravează progresiv.
După o răceală sau o viroză, recuperarea poate fi treptată. Dacă nu apare nicio ameliorare după aproximativ două până la patru săptămâni, este recomandată o consultație ORL, în locul așteptării timp de luni întregi.
Există și simptome care justifică o evaluare mai rapidă: sângerări nazale repetate, obstrucție persistentă pe o singură nară, febră mare, durere facială intensă, secreții nazale purulente persistente sau pierderea mirosului după un traumatism cranian.
Unele simptome neurologice reprezintă un semnal de alarmă
O situație diferită este cea în care pierderea mirosului apare împreună cu manifestări neurologice.
Slăbiciunea sau amorțeala unei părți a corpului, dificultățile de vorbire, confuzia, vederea dublă, pierderea importantă a echilibrului ori o durere de cap apărută brusc și foarte intensă necesită evaluare medicală rapidă.
Scăderea mirosului poate apărea precoce și în unele boli neurodegenerative, printre care boala Parkinson. Prezența acestui simptom nu înseamnă însă că persoana respectivă are o boală neurologică. Cauzele nazale și cele apărute după infecții virale sunt mult mai frecvente, iar anosmia izolată nu poate stabili un asemenea diagnostic.
Mirosul și gustul sunt mai apropiate decât credem
Persoanele care își pierd mirosul spun adesea că și-au pierdut și gustul. În realitate, cele două simțuri sunt distincte, dar lucrează împreună atunci când mâncăm.
Limba poate continua să recunoască gusturile de bază, precum dulce, sărat, acru, amar și umami. O mare parte din ceea ce numim în mod obișnuit „gustul” unui aliment provine însă din aroma detectată prin miros.
Din acest motiv, o persoană cu anosmie poate recunoaște că un aliment este dulce sau sărat, dar poate avea dificultăți în identificarea aromei sale. Pierderea izolată a gustului există, dar este mai rară decât tulburarea mirosului.
Cum este investigată pierderea mirosului
Primul pas este, de regulă, discutarea istoricului medical și un consult ORL. Medicul încearcă să stabilească dacă există o cauză evidentă, precum inflamația, sinuzita, polipii sau o altă obstrucție nazală.
În anumite cazuri poate fi efectuată o endoscopie nazală. Există și teste olfactive standardizate, prin care poate fi măsurată capacitatea unei persoane de a detecta și identifica diferite mirosuri.
Investigațiile imagistice precum CT-ul sinusurilor sau RMN-ul nu sunt necesare automat tuturor persoanelor care și-au pierdut mirosul. Ele sunt recomandate țintit atunci când există suspiciunea unei probleme structurale, sinusale sau neurologice ori atunci când cauza rămâne neclară.
Mirosul poate fi antrenat după unele infecții
Tratamentul depinde de cauza problemei. Dacă mirosul este afectat de rinită, sinuzită sau polipi, abordarea medicală urmărește tratarea inflamației sau a obstrucției.
Pentru pierderea post-virală a mirosului poate fi utilizat și antrenamentul olfactiv. Metoda presupune expunerea repetată și controlată la mai multe mirosuri, timp de câteva luni, cu scopul stimulării recuperării funcției olfactive.
Materialul CSID menționează și utilizarea PRP intranazal în anumite cazuri selectate. Aceasta este o intervenție specializată, iar rezultatele și indicația pot varia de la un pacient la altul; nu reprezintă un tratament universal pentru anosmie.
Pierderea mirosului are și o consecință practică deseori trecută cu vederea. Simțul olfactiv ne avertizează atunci când există fum, gaze sau alimente alterate. Din acest motiv, o anosmie persistentă nu afectează doar plăcerea de a mânca, ci poate reduce și capacitatea de a observa anumite pericole din mediul înconjurător.
Dacă mirosul dispare în timpul unei răceli și revine treptat, problema este deseori temporară. Dacă nu apare nicio îmbunătățire după două-patru săptămâni, pierderea apare fără nas înfundat sau este însoțită de alte simptome neobișnuite, evaluarea medicală nu ar trebui amânată.
Sursa foto + text: csid.ro